Înscrie-te acum la Webinar

De ce bunicul meu nu avea dreptate

Citește dacă ești autor online

De fiecare dată când mă gândesc la luna lui August, îmi vin în minte 2 lucruri. 

 

Vacanțele petrecute în compania bunicului și pepenii. 

 

Bunicul meu era unul tare fain, iubea munca câmpului, avea o privire caldă, dar în același putea fi un om al naibii de sever. 

 

Pentru el munca era munca și mereu ne transmitea să respectăm cuvântul dat. 

 

În nopțile calde de vară stăteam la povești pe prispa casei și îmi spunea amintiri cu gust de aventură din perioada războiului. 

 

Tot de la el cred că moștenesc și gena antreprenorială. 

 

În grădina sa avea salată și ridichi pe care uneori le vindea la piață. În august erau și pepenii, care aduceau o bună parte din venitul familiei. 

 

Ori de câte ori mergeam la piață, bunicul striga în gura mare pentru a atrage cumpărători. 

 

Atunci am fost nevoit să vând pentru prima dată ceva, și a fost foarte greu, pentru că eram o fire introvertită. 

 

Culmea, mai apoi a început să-mi placă acest domeniu pentru că eram atent și ascultam  nevoile și problemele oamenilor.

 

Replica pe care n-am s-o uit niciodată spusă de bunicul a fost:

 

Toate au timpul lor tataie. Degeaba le mai faci dacă le-a trecut timpul

 

În cumințenia lui încerca să-mi transmită că există un moment potrivit pentru fiecare lucru. 

 

Acum, dacă aș da timpul înapoi și m-aș reîntâlni cu el, probabil i-aș spune că nu avea dreptate. 

 

Nu există un moment potrivit și o spun din experiența mea.

 

Mi-am început afacerea abia după vârsta de 30 și ceva de ani, iar succesul ei a venit mult mai târziu decât mă gândeam inițial.

 

Primul curs online l-am lansat în 2017 și era total gratuit, iar primii mei bani ca autor online i-am făcut la 3 ani distanță.

 

Am reușit să depășesc borna de 1000 de clienți activi pe zona de servicii, abia după 15 ani de când mi-am deschis firma. 

 

Chiar dacă mi-am dorit să realizez aceste lucruri mult mai devreme, ele au venit până la urmă în ritmul lor. 

 

M-a făcut asta să regret?

 

Ba bine că nu. 

 

Singurele pe care le regret sunt acele nopți de vară, când timpul era blând cu noi și oamenii parcă erau mai buni.

 

Iar tu să nu cazi niciodată în capcana momentului potrivit, pentru că planurile mărețe n-au nevoie de momente potrivite. 

 

Ele se construiesc pas cu pas!


Ninel



Mai multe optiuni

Articole

5 concluzii după ultimul meu webinar

Experiența webinarului pe care l-am organizat în 17 Ianuarie mi-a reconfirmat anumite idei despre lumea experților 1 la 1 sau persoanelor care vor să lanseze

ghidare pe partea tehnică
Articole

👀 Ai nevoie de ghidare pe partea tehnică?

Una din principalele probleme ale unui autor online este dată de zona tehnică și de lipsa clarității pe termen lung.    Cum atrag oameni interesați

Vrei să atragi mai mulți clienți în întâlniri 1 la 1?

Inscrie-te la Provocarea de 5 Zile și construiește împreuna cu mine un Funnel de Vânzări prin care să atragi noi clienți în fiecare lună.

Totul în doar 5 zile, fără să ai nevoie de foarte multe cunoștințe tehnice.