Iată cum creezi o postare cu impact

În continuare vreau să-ți arăt o metodă simplă prin care poți crea o postare cu impact. 

Iar când mă refer la postare, mă refer atât la o postare tip text pe Facebook, cât și la un clip video folosit ca reel.

Practic poți să aplici pașii de mai jos în orice fel vrei tu.

 

Până la urmă, scopul e să atragi atenția potențialului client, nu-i așa?

De asemenea, nu încerc să spun că asta e cea mai bună metodă pentru a crea o postare. 

Ci doar faptul că e o metodă ce funcționează. 

Odată ce o pui în aplicare, o poți personaliza după cum vrei tu.

Așadar, iată ce pași ai de urmat dacă vrei o postare cu impact:

 

Pasul 1 – Transmite clar cui se adresează postarea și ce problemă încerci să rezolvi

De ce este indicat să începi cu o problemă?

Pentru că potențialii tăi clienți, atunci când pun capul pe pernă seara, nu se gândesc la cât de bine îți merge ție, ci se gândesc doar la problemele lor.

Astfel, dacă vrei să se gândesc și la tine, atunci e important să vorbești despre problemele lor. 

În felul ăsta te vor percepe drept o soluție.

Și chiar dacă nu-ți vor cere ajutorul din prima, cel puțin te au în vedere și e probabil să te contacteze în viitor, atunci când sunt pregătiți. 

De asemenea, este foarte bine să spui cui se adresează postarea. 

În felul ăsta poți să te “debarasezi” de persoanele ce nu intră în categoria ta de clienți ideali. 

 

Pasul 2 – Explică de ce este important să rezolve problema 

Ai prezentat problema. 

Acum e momentul să-i transmiți potențialului client ce consecințe îl așteaptă dacă nu o rezolvă. 

De ce este important să faci asta?

Pentru că de cele mai multe ori, oamenii își ignoră cu nonșalanță problemele. 

 

Adică pe bune…

Chiar nu ți s-a întâmplat să te doară o măsea, și să amâni vizita la dentist?

Ori să ai nevoie de îndrumare pentru a atrage clienți, dar să refuzi să faci asta doar pentru că te bazezi pe recomandări?

Atunci când îi explici de ce este important să rezolve problemele, împuști doi iepuri dintr-o lovitură:

  • pe deoparte îl motivezi să citească/asculte postarea în continuare 
  • pe de altă parte, îi trezești la realitate și îi faci să asculte cu mai multă atenție mesajul tău 

 

Pasul 3 – Explici soluțiile comune și de ce eșuează majoritatea 

I-ai vorbit despre problemă. 

I-ai spus ce se întâmplă dacă nu rezolvă problema. 

Acum e momentul să-i spui de ce a eșuat până acum.

De ce să faci asta?

Pentru că în felul ăsta dovedești că-i înțelegi provocările și că ești aici pentru a-l ajuta. 

De asemenea, explici de ce anume celelalte abordări nu au funcționat pentru el și pregătești terenul pentru a-ți introduce propria ta soluție. 

 

Pasul 4 – Introduci abordarea ta și spui clar de ce este mai bună 

Aici ai mai multe variante la îndemână:

Fie o faci sub forma unei povești.

Fie introduci rezultatele obținute până acum cu alți clienți.

Fie pur și simplu povestești cum soluția respectivă te-a ajutat pe tine. 

Ce este important este să aduci argumente pertinente care să-ți susțină punctul de vedere. 

Iar la final, nu uita de un CTA scurt și la obiect. 

Adică să-i spui potențialului client cum poate intra în contact cu tine, în cazul în care vrea ajutorul tău. 

 

Sper ca mesajul meu să-ți aducă mai multă inspirație și chiar sunt curios să testezi această formulă.

 

Cu prietenie,

Ninel Decu – Creator de Funneluri și Automatizări pentru Experți și Afaceri Online 

 

P.S. 

Mâine revin la tine cu o veste interesantă. 

Rămâi aproape! 

Mai multe optiuni

Articole

Iată cum creezi o postare cu impact

În continuare vreau să-ți arăt o metodă simplă prin care poți crea o postare cu impact. Iar când mă refer la postare, mă refer atât

Articole

Un truc simplu care îți va aduce clienți

Înainte să îți dezvălui acest truc, vreau totuși să facem o mică recapitulare: Luni ți-am explicat cum să-ți clarifici ce produse sau servicii să oferi

Vrei să atragi mai mulți clienți în întâlniri 1 la 1?

Inscrie-te la Provocarea de 5 Zile și construiește împreuna cu mine un Funnel de Vânzări prin care să atragi noi clienți în fiecare lună.

Totul în doar 5 zile, fără să ai nevoie de foarte multe cunoștințe tehnice.