Vrei să uiți de grija problemelor tehnice?

Atunci citește asta:

Dacă ar fi să analizez întreaga activitatea cu clienții mei de până acum, atunci cea mai frecventă întrebare primită ar fi:

Ninel, cum le pun pe toate cap la cap dacă nu am cunoștințe tehnice?

 

O mulțime de coach, traineri, profesori, terapeuți, experți se blochează la această parte cu toate că există numeroase resurse de ajutor, atât gratuite cât și plătite.

 

Însă mi-am dat seama că oamenii nu caută o resursă gratuită (un video care să le explice unde să dea click) ci mai degrabă vor alături de ei o echipă care să-i sprijine în toată activitatea lor. 

 

La fel cum un sportiv de performanță se bazează pe un antrenor, un nutriționist și un om care îi programează evenimentele, la fel ar trebui să aibă și un autor online. 

 

Poate nu la acest nivel, dar nu cred că strică o mini-echipă pe care te poți baza chiar și în cele mai urgente momente, nu-i așa?

 

Asta mi-am dorit să ofer clienților noștri împreună cu Narcisa, iar drept dovadă stau zecile de testimoniale primite până acum. 

 

Cu ocazia asta vreau să le mulțumesc celor care au avut încredere în noi și ne-au recomandat mai departe. 

 

Cu prietenie, 

 

P.S.

În octombrie lansez un program unic (nu exagerez), dedicat autorilor online ce vor să lucreze cot la cot cu mine pentru a-și crește încasările. 

 

Dacă vrei să afli mai multe detalii, ne putem auzi la o întâlnire 1la1.

P.S.S.

Iată o parte din testimonialele primite până acum de la clienți:

Mai multe optiuni

Articole

Povestea copacului uscat

Era odată un țăran ce avea un copac uscat în curtea lui. Iarna se apropia și avea mare nevoie de lemne pentru foc. Așa că

Articole

Oare de ce nu cumpara nimeni?

Și eu am pățit să trec prin perioade cu vânzări slabe. Când eram la început de drum, atunci când se întâmpla asta mă întrebam de

Vrei să atragi mai mulți clienți în întâlniri 1 la 1?

Inscrie-te la Provocarea de 5 Zile și construiește împreuna cu mine un Funnel de Vânzări prin care să atragi noi clienți în fiecare lună.

Totul în doar 5 zile, fără să ai nevoie de foarte multe cunoștințe tehnice.