În emailul de acum două zile îți explicam de ce este important să îți alegi o nișă.
Spuneam că, prin alegerea unei nișe, vei putea să-ți vinzi mai scump serviciile și că nu vei mai fi tratat ca pe o marfă și comparat cu ceilalți doar în funcție de preț.
Însă acum vine întrebarea.
Cum îți alegi nișa dacă nu te consideri încă un specialist?
Multe persoane ce sunt la început de drum și vor să-și pună în valoare expertiza se lovesc de această situație.
Iar singura lor rezolvare este să se adreseze la toată lumea, sperând că astfel își măresc șansele de a atrage clienți din mai multe segmente de piață.
Ceea ce este fals.
Atunci când te adresezi la toată lumea, ajungi să fii tratat ca pe o marfă și cumpărat doar în funcție de preț.
Ei bine, există o soluție prin care poți alege o nișă chiar dacă nu ești specialist.
Iar pentru a o explica mai bine, gândește-te la următorul exemplu:
Să spunem că ești un fotograf și te ocupi cu fotografia de evenimente, fotografia corporatistă și fotografia de familie.
În continuare, pentru a stabili segmentul de piață ideal pentru tine, este să te folosești de indexul SVP.
Adică Satisfacție personală / Valoare pentru piață / Profitabilitate
S – Satisfacție personală (Cât de mult îți place să lucrezi cu acel tip de client?)
V – Valoare pentru piață (Oamenii sunt dispuși să te plătească mai mult pentru ceea ce le oferi?)
P – Profitabilitatea (Cât sunt de profitabile serviciile pe care le oferi pentru acest segment de piață?)
Pentru fiecare indicator, vei aloca un punctaj de la 1 la 10.
Și avem așa:
Fotografia pentru evenimente | Fotografia corporatistă | Fotografia de familie |
Satisfacție personală – 5 | Satisfacție personală – 3 | Satisfacție personală – 9 |
Valoare pentru piață – 7 | Valoare pentru piață – 6 | Valoare pentru piață – 8 |
Profitabilitate – 9 | Profitabilitate – 9 | Profitabilitate – 9 |
Punctaj total – 21 | Punctaj total – 18 | Punctaj total – 26 |
Prin urmare, fotografia pentru familia a ieșit cea mai potrivită nișă pentru tine, dacă ai fi un fotograf.
Însă același exercițiu îl poți folosi și în cazul în care ai fi un coach, specialist în investiții sau un bine cunoscător al unei limbi străine.
Cu ajutorul lui te poți ghida în alegerea nișei care îți va aduce atât satisfacție personală cât și materială.
Și nu uita.
Atunci când te adresezi la toată lumea, oamenii se vor raporta la tine doar în funcție de preț.
Sper că ți-a fost de folos.
Cu prietenie,
Ninel Decu – Creator de Funneluri și Automatizări pentru Experți și Afaceri Online
P.S.
În cazul în care vrei ajutor pentru a face din pasiunea ta o activitate care să-ți aducă venituri consistente pe termen lung, atunci ne putem auzi la o discuție gratuită aici.