Atunci când m-am gândit să fac masterclass-ul de pe 23 august, mi-a fost frică de un singur lucru:
Faptul că e perioada concediilor și că nu voi avea foarte mulți înscriși.
Însă dacă stau să mă gândesc mai bine, acesta a fost de fapt un mare avantaj.
Iată de ce spun asta.
De obicei, oamenii top performeri, adică aia care se țin de treabă și își urmează planurile până la capăt, nu vor băga în seama detaliile minore.
Spre exemplu, pe un alergător profesionist nu-l interesează că afară s-a stricat vremea și că plouă.
Tot ce contează pentru el este să-și urmeze antrenamentul, indiferent de circumstanțe.
Aici îți dai seama dacă ești un adevărat top performer sau nu.
La fel e și în cazul autorilor online.
Dacă scopul tău este să ajuți mai mulți oameni, să dai mai departe din experiența ta și în același timp să faci bani din asta, atunci cu siguranță nu te interesează că Ninel ține un masterclass în “luna concediilor”.
Când ești 100% implicat în pasiunea ta, nici măcar nu vei lua în seama astfel de artificii.
Și crede-mă, asta s-a văzut și în întâlniri.
Până acum am vorbit cu oameni hotărâți, serioși, care vor să descopere mai multe despre cum pot progresa ca autori online și asta mă face bucuros.
Atunci când văd oameni puși pe treabă, nu știu ce se întâmplă dar parcă îmi iau și eu din energia lor.
Faptul că am ținut masterclass-ul în august m-a ajutat să atrag doar persoanele serioase, care se apropie cel mai mult de termenul “top performer”.
Prin urmare, așa-numita perioadă a concediilor poate fi un mare avantaj și pentru tine.
Acum ar trebui să ai cel mai mult timp liber pe care îl poți dedica pasiunii sau afacerii tale.
Iar acum nu mă înțelege greșit.
Nu spun că n-ar trebui să-ți iei o vacanță.
Spun doar că “luna concediilor” e de fapt o mare oportunitate pentru tine, și nu un obstacol în calea planurilor tale.
Iar dacă planul tău este să atragi mai multe întâlniri 1la1 ca autor online…
Să vinzi mai multe cursuri sau produse digitale…
Ori să îți crești comunitatea din social media sau să lansezi programe care să schimbe viețile oamenilor…
Atunci cunoști foarte bine ce propunere am pentru tine.
Invitația mea este să te programezi la o ședință de strategie în care discutăm strict pe problemele și blocajele tale de acum.
Vedem cum îți vinzi serviciile sau produsele, cum poți îmbunătăți site-ul sau pagina de vânzare și cum ai putea crea o ofertă și mai puternică.
Toate aceste lucruri plus multe altele într-o întâlnire cu mine sau cu un alt membru al echipei mele.
Până acum s-au ocupat 16 locuri, iar dacă vrei să-l rezervi și pe al tău, tot ce ai de făcut este să apeși linkul pus de mine în comentarii.